Eveniment

Accident rutier pe DN 57, după ce mai multe vaci au ajuns pe șosea

Un accident rutier s-a produs seara trecută pe DN 57, în Eșelnița, după ce mai multe vaci au ajuns pe carosabil și s-au deplasat nestingherite pe drumul național.

În eveniment, au fost implicate două autoturisme. Prezența animalelor pe partea carosabilă ar fi stat la originea accidentului.

Din fericire, incidentul nu s-a soldat cu urmări grave, însă autoturismele implicate au suferit pagube materiale.

Polițiștii au identificat proprietarul animalelor și au luat măsuri împotriva acestuia pentru faptul că bovinele au fost lăsate nesupravegheate și au ajuns pe drumul public. Proprietarul a fost sancționat contravențional cu o amendă în valoare de 500 de lei.

Incidentul readuce în atenție pericolul reprezentat de animalele lăsate nesupravegheate pe DN 57, în special după lăsarea întunericului, când șoferii le pot observa mult prea târziu pentru a evita un impact.

Exit mobile version