Articol semnat de Mihaela-Alexandra Tudor, profesor univ. dr., specialist în media, politică și religie la Universitatea Paul Valéry Montpellier 3, Franța.Aurel Neațu și doctrina fricii: reacția Bisericii
Adventiste la investigația Recorder Într-o perioadă în care integritatea morală
ar trebui să fie cea mai puternică resursă a unei instituții religioase,
Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din România (BAZS) se confruntă cu o criză
internă de autoritate și moralitate. Nu dogma este în criză, ci leadershipul.
În centrul acestei crize
se află pastorul Aurel Neațu, președintele Uniunii Bisericii Adventiste, un
lider care, prin tăcere, intimidare și complicitate
politică, a transformat o instituție religioasă într-un sistem
birocratic al fricii.
De la modul în care
gestionează scandalurile interne până la reacția sa față de investigația Recorder privind
„doctrina tăcerii” din Biserica Adventistă, comportamentul lui Aurel Neațu
trădează un lider mai interesat de conservarea propriei influențe decât de
protejarea principiilor morale pe care le predică.
Lider al tăcerii, așa cum
remarca Recorder în finalul investigației prin fraza – « Șeful Uniunii
Române, pastorul Aurel Neațu, nu a răspuns apelurilor Recorder » – Aurel Neațu nu mai conduce o biserică, ci o
instituție subordonată fricii. Climatul intern al Uniunii
BAZS este dominat de presiuni administrative, autocenzură și teama de
sancțiuni.
Pastori și angajați care
au încercat să vorbească despre corupția morală, abuzurile de putere sau
politizarea instituției, în contextele create de diversele campanii electorale
recente în Romania și diaspora, dar, mai ales, in contextul cazului de hârțuire
spirituală și sexuală documentat de ancheta Recorder, au fost marginalizați sau
mutați strategic.
În locul unui leadership
spiritual bazat pe transparență și responsabilitate, s-a impus un model de
autoritate managerială de tip fordist, deci de tip firma, orientat spre
control. Ceea ce am descris în Spectrum Magazine și Euractiv cu mai bine
de un an în urmă ca violență spirituală – presiunea psihologică exercitată
pentru menținerea loialității – este, în BAZS România, o practică de guvernare.
Astfel, loialitatea față de conducere a devenit mai importantă decât adevărul.
Cazul Daniel Țecu, o oglindă a
complicității și hârtia de turnesol care ridica voalul asupra complicităților văzute
și mai puțin vizibile, este simptomatic. Investigația Recorder pune în lumină
refuzul președintelui Aurel Neațu de a se delimita public de acțiunile lui
Daniel Țecu, lider politic adventist al diasporei din Spania, implicat în
abuzuri și manipulări temeinic documentate de această publicație.
În loc să reacționeze ferm, președintele
Uniunii a preferat să invoce, prin comunicat indirect, faptul că Daniel Țecu „nu
este membru al Bisericii din România”. Această justificare este foarte fragilă.
Diaspora adventistă românească din Spania este parte integrantă a rețelei
spirituale și administrative coordonate de Uniunea Română, iar mulți dintre
colaboratorii lui Țecu sunt membri activi în biserici aflate sub autoritatea Bisericii
Adventiste din Romania sub conducerea lui Aurel Neațu.
Prin urmare, tăcerea
președintelui nu exprimă prudență, ci strategie instituțională. Țecu nu este
cauza, ci simptomul unui sistem: o structură în care puterea spirituală este
folosită pentru interese politice și economice, iar tăcerea devine scutul
protector al complicității. Aceasta, mai ales, in contextul in care bisericile,
oricare ar fi ele, trebuie sa întrețină relații instituționale transparente si corecte,
în condițiile aplicabile tuturor instituțiilor care funcționează în spațiul
public.
După
publicarea anchetei Recorder, Uniunea BAZS a emis un comunicat oficial (11
noiembrie 2025) intitulat „Poziția oficială a Bisericii Adventiste de Ziua a
Șaptea referitoare la articolul publicat de Recorder”. La suprafață, documentul
pare echilibrat: condamnă abuzul, exprimă empatie față de victime și reiterează
valorile creștine.Însă, la o analiză atentă, textul eludează complet esența
problemei:
– nu oferă răspunsuri cu referire la motivele pentru care
a fost tolerat Țecu în rețelele adventiste.
– nu explică de ce conducerea a evitat o poziție publică
timp de ani de zile.
– nu anunță măsuri concrete de investigare sau de reformă
instituțională.
În schimb, comunicatul se
limitează la formula repetată că Țecu „nu deține calitatea de membru al
Bisericii Adventiste din România” și acuză materialul Recorder de „asocieri
tendențioase” între faptele relatate și imaginea bisericii. Această atitudine
defensivă este, de fapt, un atac subtil la adresa jurnalismului de
investigație, echivalentul public al presiunii morale exercitate intern asupra
pastorilor critici. Aurel Neațu, care nu s-a exprimat direct, preferă să se
ascundă în spatele unui comunicat impersonal, care protejează conducerea, nu
adevărul. Astfel, intimidarea devine limbajul comun: în interior – față de
pastori și membri, în exterior – față de presă.
Modelul de
conducere instaurat de președintele Aurel Neațu se bazează pe administrarea
fricii. Aceasta este întreținută prin proceduri disciplinare, control asupra
comunicării publice și marginalizarea vocilor care cer transparență. În general
corpul pastoral evită să atingă teme sensibile precum abuzurile spirituale,
sexuale sau relațiile cu politicul, de teamă să nu fie sancționați. Aceeași
logică a fricii este aplicată și în spațiul public: în loc să dialogheze cu
presa, Uniunea BAZS reacționează prin comunicate disuasive, care insinuează că
orice critică este un atac la imaginea bisericii. Aceasta este, în esență, o
formă de violență spirituală extinsă – o strategie de suprimare a conștiințelor
critice, menită să conserve o ierarhie lipsită de transparență.
Un alt
element care explică tăcerea prelungită este cointeresarea între conducerea
BAZS și un grup restrâns de oameni de afaceri. Deși unii dintre ei nu sunt
membri ai bisericii, aceștia întrețin relații reciproce cu liderii Uniunii,
oferind sponsorizări și sprijin logistic, în timp ce beneficiază de
legitimitate morală și acces politic.
După cum observăm
în investigația Recorder, „Biserica Adventistă tolerează abuzul pentru a-și
menține imaginea de grup confesional stabil, necesară celor care colaborează
economic cu statul”. Această interdependență între religie, bani și politică ar putea explica de ce președintele Aurel Neațu
preferă tăcerea: o poziționare morală fermă ar periclita rețelele de influență
pe care le întreține.
Criza actuală a Bisericii
Adventiste din România nu este una teologică, ci morală. Instituția s-a
transformat într-un sistem de putere închis, în care tăcerea este premiată, iar
adevărul sancționat. Pastorul Aurel Neațu rămâne, în acest context, figura
simbolică a unei generații de lideri care confundă autoritatea cu controlul și
credința cu imaginea publică. Adevărata reformă de deschidere
instituțională va începe doar atunci când conducerea BAZS va înțelege că dialogul cu presa nu
este o amenințare, ci o datorie față de adevăr. Cât timp liderii își vor
disciplina pastorii prin frică și vor răspunde jurnaliștilor prin discreditare,
Biserica Adventistă va continua să fie mai aproape de tăcerea politică a
regimurilor totalitare decât de lumina morală.