In vizor

Comisari ai Gărzii de Mediu Mehedinți, sub control judiciar într-un dosar uriaș de poluare și deșeuri îngropate ilegal

Un dosar de amploare instrumentat de procurorii DIICOT aduce acuzații grave la adresa unor comisari ai Gărzii de Mediu Mehedinți, suspectați că ar fi protejat activitatea unei firme de salubritate și ar fi ignorat încălcări grave ale legislației de mediu. Ancheta vizează îngroparea ilegală a peste 5.000 de tone de deșeuri și presupusa implicare a mai multor funcționari publici.
Potrivit anchetatorilor, în perioada 2022-2025 ar fi funcționat un grup infracțional organizat care ar fi favorizat activitatea unei societăți comerciale ce desfășura operațiuni de colectare, depozitare și reciclare a deșeurilor. Printre persoanele vizate se află și comisari ai Gărzii Naționale de Mediu, Comisariatul Județean Mehedinți.

Procurorii susțin că funcționarii implicați ar fi ignorat obligațiile legale rezultate în urma controalelor efectuate și ar fi aplicat doar sancțiuni contravenționale, fără să sesizeze organele de urmărire penală, deși existau indicii privind săvârșirea unor infracțiuni de mediu.

Ancheta a scos la iveală faptul că pe anumite terenuri ar fi fost îngropate ilegal peste 5.000 de tone de deșeuri municipale.

Verificările ulterioare au indicat că acestea se încadrau în categoria deșeurilor periculoase, cu efecte potențiale asupra mediului și sănătății publice.

De asemenea, anchetatorii susțin că persoane cu atribuții de control ar fi întocmit documente oficiale care nu reflectau situația reală din teren, consemnând că zonele afectate au fost ecologizate și că nu mai existau deșeuri îngropate.

În cadrul operațiunii au fost efectuate 37 de percheziții în județele Gorj, Mehedinți și Hunedoara. Polițiștii și procurorii au ridicat documente, echipamente informatice, sume de bani și alte probe considerate relevante pentru continuarea cercetărilor.

Trei persoane au fost reținute pentru 24 de ore, iar ulterior procurorii au dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile față de patru persoane, inclusiv funcționari publici.

Dosarul vizează infracțiuni de constituire a unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu, fals intelectual, evaziune fiscală, spălare de bani și îngroparea ilegală a deșeurilor. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale și a impactului produs asupra mediului.

Exit mobile version