
O nouă etapă începe pentru clubul CS Drobeta, după promovarea în Liga a III-a. Astăzi, a fost prezentată noua echipă tehnică, care va fi asigurată de Flavius Stoican, antrenor principal, alături de antrenorii secunzi Ștefan Bărboianu și Marius Avram.
„Construind această echipă, am răspuns unei dorințe pe care severinenii au exprimat-o ani la rând: aceea de a avea din nou o echipă a orașului de care să fie mândri. Promovarea în Liga a III-a este un pas important și ne dorim să consolidăm acest proiect, să construim o echipă tot mai competitivă și să obținem rezultate care să readucă bucuria fotbalului în tribunele stadionului.
Vom continua să construim un lot puternic, având la bază jucători locali și completat de fotbaliști din țară și din străinătate, care să contribuie la creșterea nivelului echipei.
Sunt convins că, prin muncă, seriozitate și cu susținerea severinenilor din tribune, noua conducere tehnică și jucătorii vor duce CS Drobeta la un nivel tot mai ridicat. Vă așteptăm la fiecare meci să fim împreună alături de echipa noastră!
Mult succes noii echipe tehnice și tuturor jucătorilor!”, a transmis primarul Marius Screciu.
„Mă bucur că am revenit acasă. M-am înhămat la un proiect pe care îl consider de viitor și îmi doresc să construim o echipă competitivă. Vreau să le ofer o șansă jucătorilor care se află deja sub contract. Avem 15 fotbaliști din județul Mehedinți, dintre care 12 au evoluat și în sezonul trecut, alături de trei noutăți: portarul Mario Ibinceanu, un jucător Under, născut în 2008, care a avut evoluții foarte bune în meciurile amicale în care l-am urmărit, precum și Adiță Gîdea, un jucător cu experiență, care nu cu mult timp în urmă evolua în Liga 1 la CFR Cluj, și Adrian Malacu, un alt jucător tânăr în care am mare încredere. Îmi doresc ca toți cei care sunt aici să își ridice nivelul, iar lotul va fi completat cu jucători din țară și din străinătate pentru a crea o echipă competitivă”, declară Flavius Stoican, antrenor principal.
„Sunt convins că experiența și profesionalismul său vor contribui la dezvoltarea acestui proiect. Promovarea în Liga a III-a reprezintă un pas important, dar și o nouă responsabilitate. Ne dorim o echipă competitivă, care să reprezinte cu cinste municipiul Drobeta Turnu Severin și județul Mehedinți, să ofere șanse jucătorilor locali și să readucă tot mai mulți suporteri în tribune. Consiliul Județean Mehedinți va continua să susțină dezvoltarea sportului și proiectele care creează performanță și oferă tinerilor oportunitatea de a-și valorifica talentul. Le doresc mult succes lui Flavius Stoican, întregului staff tehnic și tuturor celor implicați în activitatea clubului!”, transmite președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.