Editorial

Salvaţi Copiii – Abuzul şi exploatarea sexuală a copiilor ating niveluri critice în România. De două ori mai multe sesizări decât în 2024

Organizaţia ”Salvaţi Copiii” trage un semnal de alarmă în privinţa abuzului şi exploatării sexuale a copiilor, care ating „niveluri critice” în România. Potrivit asociaţiei, în primele zece luni ale acestui an s-au primit de peste două ori mai multe sesizări decât în 2024, iar 84% din materialele de abuz sexual raportate au fost create, ca rezultat al ameninţărilor, şantajului sau manipulării emoţionale, chiar de către copii. Potrivit „Salvaţi Copiii”, în 2024, Autoritatea pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie a înregistrat 20.216 cazuri de abuz, neglijare şi exploatare a copiilor, dintre care 1.931 au fost cazuri de abuz şi exploatare sexuală. „Aceste cifre alarmante reprezintă însă doar vârful iceberg-ului, multe situaţii rămânând neraportate din cauza stigmatului, a fricii sau a toleranţei societăţii româneşti faţă de acest fenomen”, avertizează specialiştii organizaţiei. Cel mai recent caz dat publicităţii s-a petrecut la Galaţi, unde un bărbat este acuzat că i-ar fi violat pe cei doi copii ai concubinei sale, un bebeluş de trei luni şi o fetiţă de un an şi şapte luni, scenele fiind filmate chiar de mama micuţilor şi postate pe TikTok, care a sesizat autorităţile.

Organizaţia „Salvaţi Copiii” a informat că în primele zece luni din 2025 prin linia de raportare Esc_ABUZ a asociaţiei (programul „Ora de Net”), au fost sesizate 43.223 de rapoarte online de abuz şi exploatare sexuală asupra copiilor, „un număr record”, faţă de 19.369 de cazuri raportate pe tot parcursul anului 2024.

Aceste rapoarte care au fost procesate de specialiştii „Salvaţi Copiii” conţineau peste 85.000 de materiale abuzive distincte (imagini şi secvenţe video) stocate pe servere din România şi aflate pe 78.790 de link-uri individuale care au fost închise în această perioadă de către autorităţi (conţinutul a fost şters sau nu mai poate fi accesat), precizează organizaţia.

Potrivit aceleiaşi surse, în 2024, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie a înregistrat 20.216 cazuri de abuz, neglijare şi exploatare a minorilor, dintre care 1.931 au fost cazuri de abuz sexual şi exploatare sexuală a copiilor, doar pentru 847 de cazuri fiind iniţiată urmărirea penală a agresorului.

„Aceste cifre alarmante reprezintă însă doar vârful iceberg-ului, multe situaţii rămânând neraportate din cauza stigmatului, a fricii sau a toleranţei societăţii româneşti faţă de acest fenomen. Cu ocazia Zilei Europene pentru Protecţia Copiilor împotriva Exploatării Sexuale şi Abuzului Sexual, Salvaţi Copiii atrage atenţia asupra amplorii pe care o au, atât la nivel naţional, cât şi internaţional, cazurile de abuz sexual. Situaţia este una critică, cu zeci de mii de copii afectaţi anual şi forme tot mai insidioase de agresiune, propagate în mediul online inclusiv prin intermediul inteligenţei artificiale”, avertizează specialiştii asociaţiei, potrivit news.ro.

Sursa citată menţionează că, la nivel global, experţii Consiliului Europei au estimat că un copil din cinci trece prin cel puţin o experienţă de violenţă sexuală până la vârsta de 18 ani. Potrivit aceleiaşi surse, 62% din totalul materialelor cunoscute de abuz sexual asupra copiilor (CSAM) la nivel global sunt localizate pe servere europene, transformând Europa într-un „hub involuntar” pentru stocarea şi distribuirea acestui conţinut ilegal.

„În 2024, s-au înregistrat global peste 20,5 milioane de raportări de suspiciuni de abuz sexual online asupra copiilor şi 29,2 milioane de incidente de exploatare sexuală, care au implicat aproximativ 63 de milioane de imagini şi videoclipuri. Aceste cifre colosale ilustrează amploarea crizei cu care ne confruntăm. Modelul Barnahus al organizaţiei Salvaţi Copiii reprezintă unul din răspunsurile strategice la această criză fără precedent, oferind exact ceea ce au nevoie copiii traumatizaţi de abuzurile online: un spaţiu sigur unde pot fi ascultaţi în acord cu drepturile lor, unde specialişti pregătiţi înţeleg efectele abuzului şi unde copiii nu sunt nevoiţi să repovestească experienţa traumatizantă de multiple ori”, explică specialiştii organizaţiei.

Abuzul şi exploatarea sexuală online a copiilor în România

Situaţia devine şi mai gravă, în contextul în care Europol şi reţelele de protecţie a copiilor avertizează că volumul materialelor ilegale şi cazurile de grooming online cresc constant de la an la an, iar victimele devin din ce în ce mai tinere. Pandemia COVID-19 a accelerat această tendinţă alarmantă, întrucât atât copiii, cât şi agresorii au petrecut mai mult timp în mediul online, avertizează „Salvaţi Copiii”.

Potrivit sursei citate, în România, vulnerabilităţile socio-economice adâncite, de la rata ridicată a sărăciei la criza de sănătate mintală în rândul copiilor şi adolescenţilor, creează un teren propice pentru exploatarea vulnerabilităţii copiilor, în special în mediul online. Fenomenul exploatării sexuale online a amplificat urgenţa programelor destinate de protecţie a copiilor şi a unei legislaţii pe măsura provocărilor. Proliferarea reţelelor sociale, a aplicaţiilor de chat şi a jocurilor online i-a expus pe copii unor riscuri fără precedent.

„Agresorii profită de anonimatul internetului pentru a ademeni şi şantaja victime minore, practicând racolarea copiilor în scopuri abuzive (grooming) şi şantaj sexual al copiilor (extortion) într-un mod din ce în ce mai răspândit”, menţionează organizaţia.

Studiile „Salvaţi Copiii” au arătat că aproape o treime dintre copii au primit imagini sau mesaje cu caracter sexual online, iar o cincime au fost solicitaţi să trimită fotografii sau videoclipuri explicite cu ei înşişi.

„Aceste situaţii nu reprezintă accidente, ci acţiuni deliberate ale agresorilor de a normaliza abuzul şi de a izola copilul de suportul adulţilor. Odată create sau distribuite, materialele cu abuzuri pot ajunge în câteva secunde în toate colţurile lumii şi sunt aproape imposibil de eliminat complet, fiecare vizualizare reprezentând o revictimizare a copilului implicat. În plus, a crescut exponenţial ponderea imaginilor sau clipurilor video produse de copii sub constrângere ori din neştiinţă (materiale self-generated), apoi răspândite online”, precizează asociaţia.

Potrivit datelor colectate de linia Esc_ABUZ, 84% din materialele ilegale raportate în România de la începutul acestui an au fost create chiar de copii şi distribuite ulterior fără consimţământul lor. Acest tip de abuz, comis în special în reţele sociale, este la fel de devastator precum abuzul sexual direct, lăsând traume profunde şi un sentiment de insecuritate care poate persista toată viaţa.

Conform „Studiului privind incidenţa violenţei asupra copiilor”, elaborat de Salvaţi Copiii, 4% dintre copiii din România au trecut prin cel puţin o formă de abuz sau exploatare sexuală, de la solicitarea de a se dezbrăca în faţa cuiva (1,9%), la mângâieri pe zone intime împotriva voinţei lor (1,4%) sau chiar la obligarea de a avea relaţii sexuale (0,9%).

„Extrapolând aceste date la populaţia de copii din România, vorbim despre aproximativ 140.000 de copii care au fost victimele abuzului sau exploatării sexuale. Pentru adolescenţi, cifrele devin şi mai îngrijorătoare: aproape 3% declară că au fost forţaţi să întreţină relaţii sexuale, ceea ce ar însemna aproximativ 100.000 de adolescenţi din România, victime ale violului. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA) a înregistrat 20.216 de cazuri de abuz, neglijare şi exploatare a minorilor, dintre care 1.865 au fost cazuri de abuz sexual şi alte 66 de exploatare sexuală a copiilor, pentru 847 de cazuri fiind iniţiată urmărirea penală a agresorului. Comparând cele aproximativ 140.000 de victime estimate cu cele 1.865 de cazuri raportate oficial, constatăm că mai puţin de 1,4% din cazurile reale ajung în atenţia autorităţilor”, mai precizează organizaţia.

Programul Barnahus pentru protecţia copiilor împotriva abuzului şi exploatării sexuale

În faţa acestor realităţi dure, Salvaţi Copiii România acţionează prin multiple intervenţii care cuprind informare, consiliere psihologică şi psihoterapie, protecţia copiilor aflaţi în ipostaze judiciare, politici legislative şi formarea specialiştilor.

Modelul Barnahus („Casa Copilului”) al Organizaţiei „Salvaţi Copiii” reprezintă unul din răspunsurile strategice la această criză fără precedent. Acest program este un model integrat, de origine islandeză, în care sub acelaşi acoperiş se reunesc serviciile de evaluare medicală şi psihologică, audiere investigativă şi protecţie socială pentru copilul-victimă. Scopul este evitarea retraumatizării şi oferirea de servicii de consiliere şi protecţie, explică specialiştii.

„Copilul nu mai este plimbat între secţia de poliţie, procuratură şi spital, ci este intervievat o singură dată, într-o cameră special amenajată, de o echipă de profesionişti care colaborează pentru a documenta cazul şi a oferi asistenţă copilului”, menţionează „Salvaţi Copiii”.

Primul centru-pilot Barnahus din România, deschis în Sectorul 6 Bucureşti în 2022 printr-un parteneriat al Salvaţi Copiii cu autorităţile locale, „a demonstrat deja eficienţa acestui model: de la inaugurare şi până în prezent, aproximativ 200 de copii victime ale abuzului au beneficiat de servicii complexe de asistenţă”, iar extinderea reţelei Barnahus va însemna că niciun copil abuzat din România nu va mai trebui să îndure trauma suplimentară a procedurilor clasice şi va avea acces la justiţie şi recuperare într-un mod demn şi protector.

„Din perspectiva noastră, protejarea copiilor împotriva abuzului sexual în mediul online nu trebuie să fie privită doar ca o alegere morală, ci ca obligaţie legală. Vedem zilnic în activitatea noastră efectele devastatoare ale abuzului sexual asupra celor mici, fie că are loc în familie, în comunitate sau în lumea online. Fiecare copil abuzat al cărui strigăt rămâne neauzit reprezintă un eşec al societăţii noastre. Programele naţionale, ca şi legislaţia europeană şi legile din România trebuie ajustate în mod continuu la provocările noilor tehnologii digitale, resursele pentru aplicarea acestora trebuie alocate, iar prevenţia, de la educaţie în şcoli la implicarea marilor companii tech, trebuie tratată ca prioritate naţională”, afirmă Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv Salvaţi Copiii România.

Organizaţia Salvaţi Copiii va derula în perioada 2026-2027 un program naţional care are ca obiectiv sprijinirea procesului de extindere a reţelei de centre Barnahus în România, în conformitate cu Strategia Naţională pentru Protecţia şi Promovarea Drepturilor Copilului 2023–2027. Această strategie prevede înfiinţarea a nouă centre Barnahus la nivel naţional până la sfârşitul anului 2027, astfel încât fiecare copil-victimă a unei agresiuni sexuale sau a unei violenţe grave să poată beneficia de sprijin multidisciplinar într-un mediu prietenos, adaptat nevoilor lui.

De asemenea, ca parte a dezvoltării sistemului Barnahus, „Salvaţi Copiii” anunţă organizarea unor cursuri specializate pentru poliţişti cu privire la audierea copiilor victime, folosind protocolul de intervievare prietenos NICHD. Aceste cursuri sunt pregătite în colaborare cu Institutul Naţional al Magistraturii şi Inspectoratul General al Poliţiei Române, cu sprijinul experţilor organizaţiei, şi vor asigura pregătirea anchetatorilor în tehnici de intervievare adaptate copiilor, evitând revictimizarea şi obţinând mărturii de încredere. Profesionalizarea intervenţiei poliţieneşti şi judiciare în cazurile de abuz este esenţială pentru ca mecanismul Barnahus să funcţioneze eficient şi pentru ca fiecare copil victimă să fie tratat cu grijă şi empatie pe drumul către justiţie, mai afirmă specialiştii organizaţiei „Salvaţi Copiii”.

Exit mobile version