
Am reușit! CS Drobeta a obținut promovarea în Liga a III-a și readuce municipiul Drobeta-Turnu Severin și județul Mehedinți în fotbalul național, după mai bine de un deceniu.
Este rezultatul unui sezon construit cu multă muncă, seriozitate și încredere. O performanță cu atât mai valoroasă cu cât această echipă este formată, în mare parte, din tineri jucători crescuți în Severin și în Mehedinți, care au demonstrat că talentul și perseverența pot aduce rezultate importante.
Îi felicit pe toți cei care au contribuit la această reușită: jucătorii, staff-ul tehnic, conducerea clubului și pe toți cei care au fost alături de echipă pe parcursul acestui sezon.
Le mulțumesc și severinenilor care au fost astăzi în tribune și au susținut echipa până la ultimul fluier.
Această promovare este începutul unui nou capitol pentru fotbalul severinean. Vom continua să susținem acest proiect și să construim o echipă de care orașul nostru să fie mândru.
Felicitări, CS Drobeta! Felicitări, Severin! Hai, Drobeta!
Primarul Marius Screciu