Eveniment

Șoferi depistați băuți la volan pe șoselele din Mehedinți

Polițiștii mehedințeni au continuat, în ultimele 24 de ore, acțiunile pentru menținerea ordinii și liniștii publice, respectarea legislației rutiere de către participanții la trafic, prevenirea traficului și consumului de substanțelor interzise și depistarea persoanelor urmărite.

Pentru protejarea comunității, polițiștii au fost prezenți în stradă și au intervenit operativ la 26 evenimente sesizate, dintre care 18 sesizate prin SNUAU 112.

Pe timpul misiunilor desfășurate, 102 de conducători auto au fost testați cu aparatura din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezență a substanțelor psihoactive și consumului de alcool la volan.

343 de autovehicule și 411 persoane au fost verificate prin aplicația e-DAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 219 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 86.000 de lei.

Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 16 conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, potrivit legii.

Au fost oprite din a circula pe drumurile publice 13 vehicule, care nu prezentau siguranță în trafic. Astfel, certificatele de înmatriculare ale acestora au fost retrase până la remedierea problemelor constatate.

Exit mobile version