Politica

Sorin Grindeanu: În acest moment suntem aproape de a avea o majoritate. Trebuie să fie una transparentă

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat că în acest moment social-democraţii sunt aproape de a avea o majoritate în Parlament, dar a explicat că această majoritate trebuie să fie una transparentă. El consideră că este nevoie ca ”toată lumea să lase un pic tonul mai jos”, să fie lăsate chestiunile populiste şi să se încerce formarea unui guvern.

”În acest moment noi avem protocoale cu grup de colaborare în Parlament, cu grupuri politice, e adevărat mai mici. Dacă vă aduceţi aminte, propunerea de guvern, Veştea, a avut, dacă nu mă înşel, 189 de voturi în Parlament. Eu vă spun că în acest moment suntem aproape de a avea o majoritate, doar că acea majoritate este un lucru corect şi, în sensul acesta, am înţeles apelul UDMR-ului. Această majoritate trebuie să fie una transparentă. Şi asta e un lucru corect”, a declarat Sorin Grindeanu, vineri, într-o conferinţă de presă.
El a precizat că dacă va fi nominalizat prim-ministru, atunci va prezenta majoritatea pe care se bazează în mod transparent.
”Pentru că nu pot să fac majorităţi ascunse şi n-aş accepta să fac un lucru de acest tip. Deci eu înţeleg reţinerea UDMR-ului din această perspectivă, fiindcă doreşte o majoritate transparentă. Şi dacă voi fi nominalizarea de prim-ministru, evident că voi prezenta această majoritate în mod transparent pe care mă bazez”, a mai transmis liderul PSD.
El susţine că trebuie lăsate deoparte chestiunile populiste şi trebuie să se încerce formarea unui guvern.
”De aceea vă spun că eu cred că e nevoie ca toată lumea să lase un pic tonul mai jos, să lăsăm chestiuni populiste, pentru că în această perioadă se întâmplă lucruri şi de acest tip, şi să încercăm să facem un guvern”, a mai afirmat Grindeanu.
Liderul PSD a mai adăugat că social-democraţii nu susţin scenariul unui guvern tehnocrat.

Premierul interimar Ilie Bolojan a afirmat că soluţia pe care o vede fezabilă este formarea unui guvern de tranziţie, a unui guvern ”de armistiţiu”, cu un premier tehnocrat şi cu miniştri tehnocraţi.

”Un guvern care are doar nişte proxy tehnocraţi, dar care nu au cunoştinţe în domeniul respectiv, nu sunt oameni calificaţi, înseamnă de fapt o formulă în care unii conduc din spate şi alţii sunt în faţă şi îşi pot asuma răspunderea”, a arătat el.

 

Exit mobile version