Eveniment

25 de imobile puse sub sechestru, în dosarul de falsuri medicale

O femeie de 39 de ani a fost reținută pentru 24 de ore, după ce polițiștii au descoperit un prejudiciu de peste 1,3 milioane de lei, obținut prin documente medicale false.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Mehedinți, sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, au reținut, la data de 26 martie, o femeie de 39 de ani, din comuna Șimian, bănuită de comiterea mai multor infracțiuni economice grave.

Aceasta urmează să fie prezentată magistraților în cursul zilei de 27 martie, cu propunerea unei alte măsuri preventive.
25 de imobile puse sub sechestru

În cadrul anchetei, polițiștii au instituit măsuri asigurătorii asupra a 25 de imobile, până la concurența sumei de 1.384.891 de lei, prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului fiind astfel acoperit integral.
Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunilor de:
• înșelăciune
• fals în înscrisuri oficiale
• uz de fals
Ancheta a pornit în anul 2025, după ce reprezentanții DGASPC Mehedinți au sesizat suspiciuni privind depunerea unor documente medicale posibil falsificate, pentru obținerea sau revizuirea gradului de handicap.
Din cercetări a reieșit că, în perioada 2019–2025, femeia de 39 de ani ar fi falsificat documente medicale pentru 23 de persoane.
Actele respective au fost folosite pentru:
• completarea dosarelor medicale
• inducerea în eroare a comisiei de evaluare
• obținerea certificatelor de handicap
În baza documentelor falsificate, cele 23 de persoane au primit indemnizații necuvenite, prejudiciul total fiind estimat la 1.384.891 de lei. Nicolae Lohon