Eveniment

Copil de 9 ani, pierdut de familie, găsit de jandarmi

Un copil în vârstă de 9 ani, care s-a pierdut de membrii familiei în timpul desfășurării ,,Zilelor Recunoștinței”, a fost găsit duminică seara, de către jandarmii aflați în dispozitivul de asigurare a ordinii publice. Incidentul a avut loc în jurul orei 22.30, când a fost semnalată pierderea minorului. Jandarmii au acționat prompt, iar copilul a fost depistat în scurt timp. Dezorientat și speriat, băiatul de 9 ani le-a spus jandarmilor că a venit la spectacol cu unchiul și mătușa lui, dar în mulțime, s-a rătăcit de aceștia. Împreună cu polițiștii, a fost identificată familia minorului, iar copilul a ajuns în siguranță, acasă.

Jandarmeria Mehedinți face un apel către toți participanții la evenimentele publice să manifeste prudență și să supravegheze îndeaproape copiii, pentru a evita astfel de incidente.

Recomandări pentru părinți:

• Asigurați-vă că cei mici cunosc adresa și numele părinților;

• Stabiliți un punct de întâlnire în caz de separare;

• Învățați copilul, în caz de nevoie, să ceară ajutor unui jandarm, polițist sau organizatorilor evenimentelor publice.