Jandarmii din cadrul Inspectoratul de Jandarmi Județean Mehedinți au identificat un minor, a cărui dispariție a fost semnalată de mamă.
Femeia a relatat cǎ băiețelul în vârstǎ de 6 ani plecase la un magazin din apropiere, însǎ, observând întârzierea acestuia, a alertat autoritățile.
Intervenția a fost rapidă, iar în mai puțin de o jumătate de oră, minorul a fost văzut la intrare în Pădurea Crihala. Copilul era dezorientat, dar a fost găsit în siguranță, iar ulterior a fost încredințat familiei. Pe toată durata intervenției, jandarmii au acționat cu promptitudine pentru a preveni orice situație de risc.
„Recomandăm părinților să supravegheze atent copiii și să anunțe imediat autoritățile în cazul dispariției acestora. Suntem aici pentru siguranța dumneavoastrǎ!”, transmite Jandarmeria Mehedinți.
