La inițiativa primarului Marius Screciu, intersecția străzilor Gheorghe Șincai și Tudor Vladimirescu a fost reconfigurată pentru a îmbunătăți circulația într-una dintre zonele aglomerate ale municipiului.
Dacă înainte cele două benzi de circulație generau blocaje, în special la orele de vârf, acum, prin reorganizarea carosabilului și amenajarea a trei benzi, traficul a devenit considerabil mai fluent.
Lucrările au inclus refacerea covorului asfaltic, amenajarea trotuarelor și realizarea unor noi marcaje rutiere, adaptate noii configurații.
Mai puțin timp petrecut în trafic, o circulație mai bine organizată și condiții mai bune pentru șoferi și pietoni!
„Continuăm să identificăm și să implementăm soluții concrete pentru fluidizarea traficului, astfel încât deplasarea prin oraș să fie mai ușoară și mai sigură. Modernizarea orașului înseamnă și astfel de intervenții, care poate par mici, dar fac o diferență importantă în viața de zi cu zi a severinenilor!”, au transmis reprezentanții Primăriei.
