In vizor

A fost jefuită de un bărbat pe care l-a cunoscut într-un avion ce venea din Irlanda

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din Mehedinți, cu sprijinul polițiștilor din Orșova, sub coordonarea prim-procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Strehaia, au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, la locuințe din municipiul Orșova, la persoane cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.

Totodată, polițiștii au pus în aplicare și două mandate de aducere.
Din probatoriul administrat în cauză a reieșit că, în seara de 13 august 2025, un bărbat, de 24 de ani, ar fi cunoscut persoana vătămată, de 35 de ani, în timp ce se întoarceau cu avionul din Irlanda și ar fi convins-o să îl însoțească, din București în Orșova, cu un autoturism condus de un bărbat de 21 ani.
Ajunși în localitatea Strehaia, cei doi bărbați s-ar fi manifestat violent față de victimă, inclusiv prin amenințarea cu un obiect contondent, și ar fi deposedat-o de bani, telefonul mobil și alte bunuri, cauzând un prejudiciu de 11.000 de lei.
Ulterior, ar fi abandonat persoana respectivă într-o parcare.
Persoanele implicate au fost conduse la sediul poliției pentru audieri.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată.

Activitățile au beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Mehedinți.

Exit mobile version