In vizor

A încercat să violeze o femeie de 81 de ani

La data de 19 octombrie a.c., ora 23.00, Poliția orașului Vânju Mare a fost sesizată de o femeie de 81 de ani, din comuna Vlădaia cu privire la faptul că un bărbat de 53 de ani, din aceeași localitate, ar fi venit la locuința acesteia și ar fi încercat să întrețină relații sexuale cu ea.

Din cercetările efectuate de polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Vânju Mare, a reieșit că în seara zilei de 19 octombrie a.c., ora 22.00, bărbatul, fiind în stare de ebrietate, ar fi venit la locuința victimei și ar fi încercat să întrețină raporturi sexuale cu aceasta, împotriva voinței ei, însă actul material nu s-a consumat, bărbatul părăsind locuința.
În baza probatoriului administrat, sub coordonarea prim-procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vânju Mare, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore.
La data de 21 octombrie a.c., acesta a fost prezentat magistraților cu propunerea de luare a unei măsuri preventive, fiind dispusă măsura arestului la domiciliu.

Se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă de viol și violarea de domiciliu.