Eveniment

Accident rutier în Negoești. O tânără a ajuns la spital

Un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane s-a produs sâmbătă seara, 4 ianuarie, în satul Negoești, orașul Baia de Aramă, județul Mehedinți.

Potrivit informațiilor transmise de IPJ Mehedinți, în jurul orei 21.14, polițiștii din cadrul Poliției orașului Baia de Aramă au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DJ 670. Din primele cercetări, a reieșit că o tânără de 20 de ani, din județul Gorj, aflată la volanul unui autoturism, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, a pierdut controlul direcției de mers, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un stâlp.
În urma impactului, o tânără de 18 ani, pasageră în autoturism, a fost rănită și transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.