Din oras

AJUTOR PENTRU ÎNCĂLZIREA LOCUINȚEI – SEZONUL RECE 2026–2027

Începând cu 15 octombrie 2026, locuitorii municipiului Drobeta-Turnu Severin pot depune cererile pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinței și a suplimentului pentru energie.

Sprijinul este destinat familiilor și persoanelor singure cu venituri reduse, pentru a le ajuta să acopere o parte din cheltuielile cu încălzirea și energia.
Perioadele de acordare:
– Ajutor pentru încălzire: noiembrie 2026 – martie 2027;
– Supliment pentru energie: noiembrie 2026 – octombrie 2027.
Cine poate beneficia?
Familiile cu venituri nete de până la 1.386 lei/lună pentru fiecare membru și persoanele singure cu venituri de până la 2.053 lei/lună, cu respectarea celorlalte condiții legale.
Ajutorul se acordă în funcție de venituri și de sistemul principal de încălzire utilizat: energie termică, gaze naturale, energie electrică sau combustibili solizi și petrolieri.
Suplimentul pentru energie poate fi solicitat împreună cu ajutorul pentru încălzire sau separat, valoarea acestuia fiind cuprinsă între 10 și 70 lei/lună, în funcție de sursele de energie utilizate.
Unde se depun cererile?
La Direcția de Asistență Socială Drobeta-Turnu Severin, str. Decebal nr. 40, bl. A1, sau prin:
E-mail: dasdts@dasdts.ro
Poștă ori curierat.
Pentru încălzirea în sistem centralizat, cererile se transmit prin asociațiile de proprietari/locatari sau individual, cu confirmarea obligatorie a asociației.
Important: Cererile depuse până la data de 15 a lunii permit acordarea dreptului începând cu luna respectivă, iar cele depuse după această dată produc efecte din luna următoare.
Formularele, lista documentelor necesare și toate informațiile privind condițiile de acordare sunt disponibile aici:

Îi încurajăm pe toți cei care îndeplinesc condițiile să solicite acest sprijin și să se informeze din timp cu privire la documentele necesare.

Exit mobile version