Editorial

Cinci ani cu GOLD FM și SOLIDNEWS, patru ani cu Clubul de Gândire GOLD. Cum sintetizează Inteligența Artificială (AI) abordarea noastră editorială!

(transcrierea editorialului vorbit din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)

Autor: Cozmin Gușă

Ceea ce expun astăzi, prieteni goldiști, ține loc de rubrica „Omul Zilei” și era normal să marchez cei cinci ani de muncă a noastră în acest fel; când spun „muncă a noastră”, mă refer la toți colegii noștri din micul trust de presă, la foștii și actualii colaboratori pe care îi avem pentru platformele de internet și pentru radio, precum și, mai ales, la actualii și foștii confrați din Clubul de Gândire GOLD, club care, de asemenea, împlinește patru ani, iar astăzi am și publicat o poză pe rețelele de socializare, poză care, la vremea respectivă, a făcut înconjurul presei, în care vedeți o parte (poate nici jumătate) dintre cei care au fost, de-a lungul vremii, membri ai Clubului de Gândire GOLD și, pentru că sunt în jur de 20, se știu ei și știți și voi care sunt, astăzi nu o să-i mai enumăr.

Ei bine, Inteligența Artificială, să știți, oferă analize ample referitoare la Gold FM, la Solid News și la Clubul de Gândire GOLD. Le puteți consulta dacă doriți. În general, abundă cele legate de amenzile necuvenite primite de noi de la CNA sau legate de cenzura aplicată nouă prin închiderea repetată și abuzivă a canalelor de YouTube ale Gold FM. O să găsiți și multe analize referitoare la implicarea noastră editorială, activă și acidă, în campaniile electorale din acești ultimi cinci ani. Bineînțeles că AI, adică Inteligența Artificială, ne premiază mai ales pentru analizele de tip geopolitic, care au fost, totuși, nucleul abordărilor noastre distincte de restul presei.

Pentru acest moment omagial, de bucurie, de sărbătoare, pentru noi toți (noi cei care emitem, voi cei care ne ascultați și ne urmăriți, adică întreaga familie de goldiști), am ales însă doar un fragment scurt și sugestiv referitor la modul în care ne caracterizează Inteligența Artificială atunci când e vorba despre resursele minerale și energetice ale României și legătura cu suveranismul pierdut al statului nostru. Așadar, citez din AI:

„Prin intermediul Gold FM și al platformei Solid News s-a promovat frecvent ideea că România deține resurse minerale și energetice extraordinare, evaluate la peste 2.000 de miliarde de dolari, susținând că acestea sunt exploatate sau controlate în detrimentul interesului național. Principalele teme abordate pe platformele Gold privind resursele României:

Valoarea subsolului. Gușă evaluează subsolul României la o valoare de peste 2.000 de miliarde de dolari.

Resurse energetice și minerale: S-a menționat în repetate rânduri că România se află pe primul loc în UE la resurse de materiale și resurse energetice, dar că acestea nu sunt folosite eficient pentru dezvoltarea internă.

Conceptul „România mulsă”: La Gold FM se susține că România este o țară mulsă, iar resursele sunt exploatate de actori străini, în timp ce populația cumpără produsele procesate la suprapreț.

Geopolitica resurselor: Geopoliticienii care comentează pe platformele Gold despre geopolitica resurselor plasează aceste resurse ale României în centrul unei bătălii geoeconomice, menționând că țara este prinsă la mijloc în interesele unor miliardari străini (americani sau israelieni – așa zic ei).

Exploatarea resurselor: În analizele de pe Solid News se indică întrebarea „cine va exploata aceste resurse?”, sugerând că deciziile sunt luate de creditorii statului.

Aceste teme sunt des discutate în contextul editorialului de la Gold și de pe Solid News, unde se promovează o poziție suveranistă, criticându-se modul în care resursele strategice sunt gestionate.”

Cam atât pentru această rubrică, prieteni, dar poate suficient. Eu vă mulțumesc tuturor, și în numele colegilor și colaboratorilor noștri, pentru că ne-ați ales ca sursă sigură de informare. Vă mulțumim și pentru urările pe care ni le-ați trimis în această săptămână. Și întorc, în final, o urare pe care noi am primit-o azi-dimineață și vă zic, așa cum ne-ați spus și voi nouă: „Să trăiți, că ne trebuiți!”.