Eveniment

Elevii unei școli din Mehedinți au găsit un pui de corb rănit

În cursul zilei de ieri, copiii și cadrele didactice de la Școala Alice Voinescu din municipiu au gasit un pui de pasăre (corb) rănit, care nu își mai putea lua zborul. Au fost anunțați comisarii GNM CJ Mehedinți, care imediat au contactat un medic veterinar ce a preluat imediat pasărea pentru a fi tratată, spre imensa bucurie a copiilor. Menționăm că această specie este sub protecție strictă pe raza țării noastre.

Dragi copii, Vă mulțumim din suflet pentru că ați dat dovadă de responsabilitate, grijă și dragoste față de natură, semnalând prezența unui pui de pasăre aflat în dificultate. Gestul vostru arată că sunteți adevărați prieteni ai mediului și un exemplu minunat pentru întreaga comunitate! Ne bucurăm să știm că viitorul naturii este pe mâini bune, iar noi, la Garda de Mediu, suntem recunoscători că avem alături tineri atât de implicați”, a transmis Garda de Mediu.