Eveniment

Hram de vară la Mănăstirea Vodița, credință, istorie și identitate

Astăzi am avut bucuria de a participa la hramul de vară al Mănăstirii Vodița, un loc cu o profundă încărcătură spirituală și o valoare istorică impresionantă. Este cea mai veche mănăstire voievodală atestată documentar din România și primul așezământ monahal din țară, organizat după rânduiala ortodoxă, fiind o adevărată temelie a vieții spirituale, de pe aceste meleaguri.

A fost un moment cu totul special să fiu alături de credincioșii veniți din tot județul, la hramul Mănăstirii Vodița. Cu această ocazie, am primit cu emoție, Crucea Mehedințeană, o distincție oferită de Episcopia Severinului și Strehaiei. Le mulțumesc din suflet Preasfințitului Părinte Nicodim și întregii echipe a Episcopiei pentru această onoare.

Mănăstirea Vodița este o filă vie din istoria noastră, pe care avem datoria să o prețuim și să o facem cunoscută și generațiilor viitoare.

Suntem aproape de modernizarea drumului de acces către mănăstire și, în paralel, lucrăm la integrarea acestui așezământ în circuitul turistic.

Avem în județ locuri cu suflet, iar Vodița este, fără îndoială, una dintre cele mai valoroase comori ale Mehedințiului, pe care ne dorim să o punem în lumină, așa cum merită.

Marius Screciu,

Primarul municipiului Drobeta Turnu Severin