Eveniment

Incendiu într-o gospodărie din Orșova de la o țigară

Trei echipaje din cadrul Secției de Pompieri Orșova au acționat pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească în municipiul Orșova. La sosirea forțelor la locul evenimentului, incendiul se manifesta generalizat la întreaga anexă, pe o suprafață de aproximativ 30 de metri pătrați. Concomitent cu misiunea de stingere, salvatorii au acordat îngrijiri medicale unei victime de sex masculin care a suferit arsuri la nivelul membrelor superioare. Ulterior, bărbatul a refuzat transportul la Unitatea de Primiri Urgențe. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost fumatul în locuri neprotejate corespunzător.

În scopul preîntâmpinării unor astfel de evenimente, pompierii recomandă:

 Nu goliţi scrumierele în coşurile de hârtie sau în alte locuri în care există materiale combustibile, deoarece acestea se pot aprinde şi provoca un incendiu;

 Stingeţi ţigara numai în scrumieră. Se recomandă să puneţi puţină apă în aceasta pentru a favoriza stingerea rapidă a resturilor de ţigări;

 Utilizaţi întotdeauna scrumiere grele, care să nu se răstoarne uşor şi care să fie confecţionate din materiale incombustibile.

Exit mobile version