Din oras

Înscrierile la creșele din Drobeta-Turnu Severin au început!

Săptămâna aceasta cei mai mici dintre severineni sunt așteptați să facă primii pași spre o nouă etapă: primele prietenii, primele activități și multe momente frumoase în colectivitate!

Iată tot ce trebuie să știe părinții:
Perioada depunerii dosarelor:
25 – 29 mai 2026
Program depunere:
Luni – Vineri | 08:00 – 18:00
Dosarele se depun fizic la sediul Creșei Mica Sirenă (str. Păcii nr. 3B) sau pot fi transmise și la adresa de e-mail: creșa@dasdts.ro
În municipiul Drobeta-Turnu Severin funcționează 7 structuri de creșă, iar pentru noul an școlar sunt disponibile 168 de locuri:
Creșa Drobeta-Turnu Severin – 22 locuri
Creșa Piticot – 19 locuri
Creșa Micul Prinț – 15 locuri
Creșa Căsuța Poveștilor – 24 locuri
Creșa Prichindel – 23 locuri
Creșa Mica Sirenă – 54 locuri
Creșa Albă ca Zăpada – 11 locuri
Acte necesare pentru înscriere:
cerere tip de înscriere;
copie certificat de naștere al copilului;
copie acte de identitate ale părinților/reprezentantului legal;
adeverință de la angajator pentru fiecare dintre părinți/reprezentantul legal sau document privind perioada concediului de creștere și îngrijire a copilului;
alte documente care pot susține criteriile de departajare.
Criterii importante de departajare (în situația în care numărul cererilor este mai mare decât numărul locurilor disponibile):
copilul împlinește 2 ani până la sfârșitul anului;
apropierea domiciliului sau a locului de muncă de unitatea aleasă;
situația profesională a părinților;
familii monoparentale;
existența fraților în întreținere sau deja înscriși în unitate;
alte situații prevăzute de regulament.

Afișarea copiilor înscriși:

18 iunie 2026, ora 14:00

Exit mobile version