Eveniment

O mașină a ars ca o torță la Strehaia. Șoferul a ajuns cu arsuri la spital

La data de 07 mai a.c., ora 22.00, polițiștii din cadrul Poliției orașului Strehaia s-au autosesizat cu privire la faptul că, pe strada Republicii, în orașul Strehaia, ar fi izbucnit un incendiu la un autoturism, iar în interiorul acestuia, s-ar afla o persoană.

Din cercetările efectuate, s-a stabilit că un bărbat de 32 de ani, din comuna Florești ar fi condus un autoturism pe strada Republicii, în orașul Strehaia, iar după ce l-ar fi oprit, la scurt timp, la autoturism, ar fi izbucnit un incendiu. În urma incendiului, a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.

Totodată, din verificările efectuate de polițiști, s-a stabilit că autoturismului în cauză îi era atribuit alt număr de înmatriculare decât cel care figura în bazele de date. În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și punerea în circulație al unui vehicul cu număr fals de înmatriculare.”, transmite IPJ Mehedinți.

Exit mobile version