Poliția municipiului Drobeta-Turnu Severin a fost sesizată de un participant la trafic cu privire la faptul că la intersecția bulevardului 1 Decembrie 1918 cu strada Mareșal Averescu s-a produs un accident rutier cu victimă.
La fața locului, s-au deplasat polițiștii Biroului Rutier care, din cercetările efectuate, au stabilit că o femeie de 43 de ani, din Drobeta-Turnu Severin în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul 1 Decembrie 1918, la intersecția cu strada Mareșal Avrescu, nu ar fi respectat semnificația indicatorului oprire și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 67 de ani, din Drobeta-Turnu Severin.
În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală a bărbatului de 67 de ani, care a primit îngrijiri medicale la fața locului.
Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, iar în cazul conducătoarei auto a reieșit o valoare de 0,66 mg/l alcool în aer expirat, fiind condusă la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză,a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe.
