
Noua coaliție guvernamentală a decis că va fi aplicată contribuția la sănătate – CASS – la pensiile de peste 4.000 de lei.Liderul UDMR Kelemen Hunor a declarat că inițial s-au gândit să aplice contribuția pentru sănătate la pensiile mai mari de 3.000, pentru ca în cele din urmă să ajungă la 4.000.
Contribuția va fi de 10% la suma care depășește 4.000 de lei, dar decizia finală trebuie luată de premier și de ministrul de finanțe, a spus președintele UDMR.
“Noi am spus tot timpul că unul din lucrurile pe care nu le vom negocia va fi legat de veniturile mici și mijlocii. Fie că vorbim de pensii, fie că vorbim de salarii. Pensiile sub 4.000 de lei nu vor fi atinse, așa cum bine știți, în această propunere. Toate lucrurile pe care le-ați văzut trecute acolo, înțelegerea este că pe parcursul lunii iulie să fie discutate, dezbătute, astfel încât premierul, guvernul să ia cele mai bune măsuri. (…) 3 milioane, dacă nu mă înșel, de pensionari au pensii sub 4.000. De-abia vreo 900.000 au pensii peste 4.000 de lei. (…) Va fi 10% CASS din ceea ce este peste 4.000 de lei . Dacă iei o pensie, să spunem, de 5.000 de lei, pui 10% pe diferență, adică pe 1.000 de lei, e 100 de lei”, a spus și liderul interimar al PSD, Sorin Grindeanu.
Președintele Nicușor Dan spunea în timpul negocierilor că impozitarea se va aplica pensiilor de peste 10.000 de lei.
Valoarea coșului minim de consum pentru un trai decent pentru o familie de doi adulți și doi copii a crescut în 2024 cu 4,7% față de 2023, de la 9.978 lei/lună la 10.450 lei/lună, potrivit unui raport al Fundației Friedrich Ebert România și Sydex România, din septembrie anul trecut.
Pentru o persoană adultă singură valoarea coșului minim de consum este de 3.972 lei pe lună.
“Ideea unui coș minim de consum pentru un trai decent presupune alcătuirea unui set de cheltuieli periodice necesare pentru îndeplinirea unor nevoi de bază pentru o familie cu o structură dată. Pe lângă nevoile imediat necesare supraviețuirii – adăpost, alimentație – coșul minim pentru un trai decent acoperă o serie cuprinzătoare de nevoi curente cum ar fi îmbrăcămintea, igiena personală, educația, îngrijirea sănătății, transportul, comunicațiile, recreerea, precum și eventualele cheltuieli neprevăzute (evenimente familiale, probleme de sănătate etc.)”, explică Friedrich Ebert România în comunicat.
Ilie Bolojan a spus că toți trebuie să facă sacrificii, dar fiecare parcă altfel te “sacrifici” dacă este directorul unei companii falimentare – să zicem CFR Călători – și ai venituri de 11.000 de euro pe lună.