
Pentru că au apărut foarte multe dezinformări în mediul online, făcute de niște persoane fără ocupații serioase, vin cu precizări în ceea ce privește amenajarea Parcului Central.
În urma unei evaluări tehnice riguroase, s-a constatat că o parte dintre arbori erau în stare avansată de degradare: trunchiurile lor erau putrezite pe interior, ramurile erau uscate sau slabe și puteau să cadă oricând, iar unii arbori erau instabili și reprezentau un pericol pentru siguranța oamenilor.
De asemenea, vegetația era bătrână, neuniformă și cu o capacitate foarte redusă de a se regenera singură.
La fiecare furtună mai puternică, cădeau copaci care, din exterior, păreau sănătoși, dar în interior erau deja deteriorați. Prin aceste lucrări pregătim terenul pentru refacerea parcului, urmând ca în perioada următoare să plantăm arbori noi, rezistenți și adaptați condițiilor din zona noastră.
Vor fi plantați tei, castani, arțari (Acer platanoides), pini și cedri, specii alese pentru rezistență dar și rolul lor în echilibrul peisagistic al zonei.
Din cauze obiective, nu s-a intervenit în Parcul Central de zeci de ani, însă obligația noastră este să îngrijim acest parc, pe termen lung și pentru generațiile următoare!