Șeful PNL, Ilie Bolojan, a fost întrebat într-un interviu pentru Cotidianul dacă și-l dorește pe Ludovic Orban înapoi în partid.”În momentul în care am fost în campanie și domnul Orban și-a declarat susținerea pentru Ciprian Ciucu, am discutat și despre acest lucru și am căzut de acord că, după ce se termină alegerile, vom discuta despre o posibilă absorbție în PNL a partidului domniei sale (Forța Dreptei – n.r.). Consider că, după anii pe care i-a petrecut în PNL, după ceea ce a făcut în perioada în care a fost membru PNL, dar și prin susținerea care i-a acordat-o domnului Ciprian Ciucu, nu văd o problemă ca, imediat după Anul Nou, să putem discuta și să vedem în ce condiții se poate face acest lucru. Dar asta înseamnă și o decizie a celor două partide și asta se va discuta în perioada următoare foarte probabil în partidele noastre”, a spus Bolojan.
Întrebat dacă este vorba și despre partidul REPER și despre intrarea lui Dragoș Pîslaru, actual ministru al Fondurilor Europene, în PNL, Ilie Bolojan a replicat: “Nu, aici nu am discutat niciodată cu domnul Pâslaru despre o înscriere în PNL. Aici e vorba de alte aspecte. Gândiți-vă că REPER, ca partid, cu un grup de consilieri în Consiliul General al Capitalei l-a susținut pe domnul Ciucu. Ca să poți face ceva într-o funcție, ai nevoie ca hotărârile tale de guvern să fie aprobate. Înseamnă aprobare în Parlament. Pentru primar înseamnă aprobare în Consiliul General și așa mai departe. Ai nevoie de o majoritate care să te susțină.”
“Pentru ca domnul Ciucu să poată performa, are nevoie să-i fie susținute proiectele și o colaborare cu toate partidele din Consiliul General este obligatorie. Dacă ai și partide care te-au susținut în campanie, cu aceste partide ai putea să ai o colaborare mai bună și să-ți extinzi grupul de susținere în așa fel încât atunci când duci negocieri să poți să-ți faci o majoritate. Și da, cred că o colaborare cu REPER este posibilă și v-am explicat care este o motivație pur și simplu generată de o aritmetică administrativă locală”, a continuat el.
Bolojan nu este îngrijorat că Ludovic Orban l-ar putea “săpa”, așa cum unii liberali susțin că, prin întoarcerea lui în partid, ar veni “dracu’ în casă”.
“N-am niciun fel de problemă pe tema asta. Vă rog să mă credeți că dacă nu eram chemat după rezultatul de la prezidențiale din toamna anului 2024, nu aș fi dorit să vin președintele PNL. Vă rog să vă gândiți că, sigur, s-a întâmplat după aceea demisia președintele Iohannis. Fără să mă gândesc că se va întâmpla asta, am ajuns interimar trei luni la Cotroceni și pentru că n-a fost o dorință a multor persoane să preia această responsabilitate de premier, după trei săptămâni cineva trebuia să o preia. Nu este comod să faci aceste lucruri”, a completat acesta.
