Eveniment

Pompierii continuă operaţiunea de stingere a incendiului puternic izbucnit luni la o fabrică de celuloză din Drobeta-Turnu Severin

Pompieri din mai multe judeţe au reuşit, luni noapte, să localizeze incendiul puternic zbucnit, în cursul după-amiezii, la o fabrică de celuloză din municipiul Drobeta-Turnu Severin, în contextul în care focul s-a extins la o hală cu o suprafaţă de aproximativ 20.000 de metri pătraţi, continuând toată noaptea intervenţia pentru stingerea focarelor rămase. Misiunea de stingere, foarte dificilă din cauza vîntului puternic care întreţinea focul, continuă marţi dimineaţă. Potrivit pompierilor, intervenţia este de durată, având în vedere cantitatea mare de materiale combustibile şi necesitatea identificării şi lichidării tuturor focarelor.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Mehedinţi informează, marţi dimineaţă, că incendiul izbucnit la fabrica de celuloză din municipiul Drobeta Turnu Severin a fost localizat luni noapte, la ora 23:23, iar pompierii au continuat intervenţia pe parcursul întregii nopţi pentru stingerea focarelor rămase.

Potrivit sursei citate, marţi dimineaţă, misiunea continuă, iar efectivele care au acţionat pe timpul nopţii vor fi schimbate, pentru asigurarea continuităţii intervenţiei.

„La această oră, pompierii acţionează pe trei sectoare de intervenţie pentru stingerea focarelor din interiorul halei în care se află baloţi de carton şi pentru stingerea maculaturii aflate în exteriorul halei”, precizează sursa citată.

ISU Mehedinţi menţionează că intervenţia este una de durată, având în vedere cantitatea mare de materiale combustibile şi necesitatea identificării şi lichidării tuturor focarelor.

Incendiul se manifesta generalizat la nivelul unei hale în care sunt depozitate resturi de hârtie, suprafaţa clădirii fiind de aproximativ 20.000 de metri pătraţi. Luni, pentru stingerea incendiului, în Mehedinţi au fost trimişi, în sprijinul pompierilor din judeţ, pompieri şi autospeciale de la alte inspectorate pentru situaţii de urgenţă. Misiunea de stingere a flăcărilor s-a derulat în condiţii dificile, din cauza degajărilor mari de fum şi a vântului. În urma incendiului nu au fost raportate victime.