
Comisia specială a Parlamentului pentru combaterea violenței, numită „România fără violență”, s-a reunit marți în prima ședință. Conducerea ei este asigurată de liberala Alina Gorghiu, iar vicepreședintele sunt de la PSD, AUR, USR și UDMR.Comisia, înființată prin vot de plenul reunit al Parlamentului pe 7 septembrie, are ca scop analizarea legislației, avizarea inițiativelor aflate în dezbatere și propunerea de măsuri noi pentru combaterea violenței domestice și a violenței de gen.
Este formată exclusiv din femei, 25 la număr, aparținând tuturor partidelor, iar la prima ședință au fost invitați și parlamentari bărbați, însă doar doi au venit la debutul ședinței, ambii deputați PNL – Ovidiu Cîmpean și Cristian Tâgârlaș.
Nici membrele nu au venit toate la prima ședință, cinci dintre ele alegând să participe online, iar totul a durat circa 30 de minute.
Ulterior, deputații PNL Gabriel Andronache și Ciprian Dobre au venit și ei.
Comisia va funcționa timp de un an, cu posibilitatea prelungirii, iar promisiunile sunt că nu vor fi „tabuuri” și vor fi ascultate victimele, ONG-urile și specialiștii.
Alina Gorghiu a anunțat că există o adresă de email (romaniafaraviolenta@cdep.ro) unde pot fi semnalate diferite probleme, dar și o pagina de Facebook, căreia aceasta i-a uitat numele. Gorghiu i-a cerut unui consilier să îi spună cum se numește pagina socială.
După ce s-a aprobat regulamentul, Gorghiu a cerut ca membrele Comisiei să vină săptămâna viitoare cu teme de discuție.
De asemenea, Luiza Popescu, șefa Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați, a fost propunerea Alinei Gorghiu de invitată la următoarea ședință.
Gorghiu a mai propus ca data de 2 octombrie să fie dedicată, printr-o Declarație a Parlamentului, combaterii violenței domestice. Draftul declarației va fi comunicat “pe grupul intern de WhatsApp”, format exclusiv din cele 25 de membre, a mai anunțat Alina Gorghiu.
Ea a supus votului propunerea, adoptată în unanimitate.
Flagelul violenței domestice în România
Până la data de 8 august, în România au fost înregistrate anul acesta 32 de femicide.
În primele 6 luni din 2025 au fost raportate peste 61.000 de cazuri de violență domestică, în scădere cu 19% față de aceeași perioadă a anului 2024. Au fost emise 5.956 ordine provizorii de protecție, dintre care 2.271 au ajuns definitive prin instanță. 56% dintre cazuri au fost agresiuni fizice; 1.248 agresori au primit brățări electronice de monitorizare, dar 4.042 victime au refuzat această măsură.
România se află printre țările UE cu cele mai ridicate rate de violență în familie: 45,5% dintre femei au suferit violență psihologică, media UE fiind 29,9%. Și 25,4% au suferit violență fizică, față de 10,7% în UE.
România a ratificat Convenția de la Istanbul (2016) și are în vigoare legea 217/2003 modificată în 2012, care definește diverse forme de violență domestică și oferă instrumente precum ordine de protecție.
Recent, activista pentru drepturile femeilor Andreea Bragă, de la Centrul FILIA, a declarat într-un interviu pentru tvr.ro că este necesară recunoașterea femicidelor ca infracțiune de sine stătătoare pentru că ele se produc împotriva femeilor doar pentru că sunt femei.
„Sunt multe reacții de tipul: de ce să nu recunoaștem și violența împotriva bărbaților? De ce să nu recunoaștem violența împotriva copiilor? Este vorba despre o recunoaștere a violenței de gen ca tip de violență care este continuă și care duce, în cele din urmă, la manifestarea unei forme extreme de violență și la crimă. Ea este născută tocmai din această relație inegală de putere istoric dintre femei și bărbați, legitimată de prejudecățile și credințele tradiționaliste împământenite în societățile patriarhale, cum este și a noastră, că femeia trebuie să stea la locul ei, că trebuie să fie supusă, că trebuie să fie și, cumva, orice ieșire din acest rol de gen tradițional sau orice orice comportament care nu este conform cu așteptările agresorului este disciplinat prin violență, prin umilințe, prin teroare”, explică activista.
O petiție semnată de peste 15.000 de oameni a fost deja trimisă către Guvern, Ministerul Justiției și Ministerul Afacerilor Interne prin care se cere protejarea femeilor. Și senatoarea PSD Victoria Stoiciu lucrează la un proiect de lege pentru a introduce femicidul în Codul Penal.
“Nu putem să stăm deoparte. Lucrez, împreună cu alte colege parlamentare, la o inițiativă legislativă care va introduce în Codul Penal infracțiunea de femicid. Și, de asemenea, voi veni și cu măsuri de prevenție și combatere a violenței împotriva femeilor”, a anunțat, pe Instagram, Stoiciu.