Eveniment

Și-a autoincendiat mașina și a încercat să pară un accident

Tânărul, a cărui mașină a luat foc pe data de 7 mai (pe DN 6, în Strehaia), a foat reținut de polițiști după ce ar fi înscenat faptul că autoturismul său ar fi fost incendiat. În realitate, tânărul ar fi încercat să inducă în eroare anchetatorii, punând foc singur mașinii.

Atfel, astăzi, 15 mai, bărbatul de 32 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în arestul IPJ Mehedinți, iar mâine, 16 mai, va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Strehaia cu propunerea de luare a unei alte măsuri preventive. Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de punerea în circulație a unui vehicul cu număr fals de înmatriculare, distrugere și inducerea în eroare a organelor judiciare.

În urma incendiului, tânărul a fost transportat la spital, după ce a fost rănit la una din mâini. De altfel, tânărului de 32 de ani, din comuna Florești avea montate plăcuțe de înmatriculare false pe autoturism.