
Continuăm să dezvoltăm infrastructura municipiului și să oferim mijloace de transport moderne, ca alternativă a cetățenilor, la mașina personală.
Astfel, începând de astăzi, sistemul de închiriere a bicicletelor Velo City intră în faza de testare, urmând ca din această toamnă să fie disponibil pentru toți cei care vor să se deplaseze rapid, comod și ecologic prin oraș.
Proiectul, finanțat din fonduri europene, are o valoare de aproximativ 8 milioane de lei și aduce în municipiu:
240 de biciclete clasice;
5 triciclete pentru seniori;
5 triciclete pentru persoane cu dizabilități;
21 de stații inteligente de închiriere, amplasate în toate zonele importante ale orașului;
5 stații de reparații și 5 parcări pentru biciclete.
Bicicletele sunt fiabile, dotate cu GPS, ușor de utilizat și pot fi închiriate printr-o aplicație mobilă. În paralel, lucrăm la o variantă accesibilă și pentru cei care nu folosesc aplicația, astfel încât sistemul să fie deschis tuturor.
Stațiile au fost amplasate în zone circulate și ușor accesibile din oraș: în zona Crișan și hotel Traian, pe bulevardele Tudor Vladimirescu și Brătianu, în zona Stadionului, Spitalului Județean, Gării, Crihala, în apropierea Bazinului Olimpic, Fântânii Cinetice, Târgului Veterani, în Port și zona centrală.
Acest proiect completează investițiile în mobilitate urbană, precum autobuzele electrice, și face parte din strategia noastră, prin care modernizăm orașul și oferim alternative de transport accesibile și la standarde europene!