
BUCURIA DE A DĂRUI
Am participat astăzi, alături de tineri elevi ai mai multor școli din municipiu și din județ, la Târgul Caritabil de Crăciun „Aripi de Speranță”, ajuns la cea de-a treia ediție.
Este o acțiune ce aduce bucurie în prag de Crăciun și care arată, încă o dată, cât de mult pot face copiii și tinerii atunci când aleg să se implice.
Sumele strânse în cadrul târgului vor merge către cazuri sociale, către oameni aflați în nevoie, oferindu-le sprijin și speranță.
Astfel de acțiuni îi ajută pe elevi să înțeleagă că voluntariatul și grija față de ceilalți sunt o parte importantă din viitorul lor și din viitorul comunității noastre.
Îi felicit și le mulțumesc elevilor, profesorilor și părinților pentru modul în care au ales să se implice, pentru responsabilitatea și empatia de care dau dovadă!
Primarul Marius Screciu