Mai multe persoane cu vârste între 19 şi 25 de ani sunt cercetate pentru viol, pornografie infantilă şi complicitate la pornografie infantilă, fiind acuzate că au abuzat de o minoră de 13 ani, cu care au întreţinut raporturi sexuale profitând de vârsta ei fragedă şi de faptul că nu se putea apăra. Trei dintre presupuşii abuzatori ar fi realizat, cu telefoanele mobile, fotografii şi videoclipuri, în care victima apărea în ipostaze sexuale explicite. Instanţa a dispus arestarea preventivă a doi dintre agresori şi control judiciar faţă de al treilea.
Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Mehedinţi, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Mehedinţi, au documentat activitatea infracţională a trei persoane, cercetate pentru viol asupra unui minor, pornografie infantilă şi complicitate la pornografie infantilă.
“Din probatoriul administrat în cadrul dosarului penal a reieşit că, în perioada cuprinsă între lunile septembrie şi decembrie 2025, 5 persoane cercetate (dintre care una aflată sub măsura controlului judiciar, dispusă anterior şi o alta care se sustrage urmăririi penale), cu vârste între 19 şi 25 de ani, profitând de imposibilitatea unei persoane vătămate minore de a-şi exprima voinţa în mod conştient, ca urmare a vârstei fragede (13 ani), ar fi întreţinut raporturi sexuale cu aceasta”, precizează sursa citată.
De asemenea, în acest context, trei dintre acestea, cu sprijinul unei alte persoane, ar fi realizat, cu telefoanele mobile, fotografii şi videoclipuri, în care victima minoră apărea în ipostaze sexuale explicite, adaugă aceeaşi sursă.
La data de 17 iulie 2026, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Mehedinţi au dispus reţinerea a trei persoane.
La aceeaşi dată, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Mehedinţi a dispus arestarea preventivă faţă de două dintre persoane şi măsura controlului judiciar faţă de a treia. Totodată, a admis propunerea formulată de către procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Mehedinţi de arestare în lipsă a persoanei care se sustrage urmăririi penale.
