
Circulaţia rutieră este blocată, joi dimineaţă, pe DN 67 Drobeta Turnu Severin – Motru, între localităţile Malovăţ şi Colibaşi, din judeţul Mehedinţi, după ce un autocamion încărcat cu pământ şi pietriş s-a răsturnat pe şosea. Şoferul autotrenului a fost rănit. Poliţiştii rutieri estimează reluarea circulaţiei după ora 16.00.
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române anunţă, joi dimineaţă, că traficul rutier este blocat pe DN 67 Drobeta Turnu Severin – Motru, între localităţile Malovăţ şi Colibaşi, din judeţul Mehedinţi, de un autocamion încărcat cu pământ şi pietriş care s-a răsturnat pe suprafaţa de rulare.
Potrivit sursei citate, în urma accidentului, conducătorul auto a suferit leziuni pentru care necesită îngrijiri medicale.
Poliţiştii rutieri estimează că circulaţia va fi reluată după ora 16:00.