Eveniment

Zeci de pietoni, amendați pentru că au traversat ilegal

În săptămâna 3-9 noiembrie, polițiștii rutieri, împreună cu cei din cadrul secțiilor de poliție arondate, desfășoară acțiuni pentru creșterea siguranței rutiere și combaterea producerii accidentelor de circulație în care pot fi implicați pietonii. De la debutul activităților și până astăzi, au fost legitimate 292 de persoane și verificate 184 de autovehicule. De asemenea, 164 de participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest si drugtest, în vederea prevenirii accidentelor produse pe fondul nerespectării regulilor rutiere.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 243 de sancțiuni contravenționale, 81 dintre acestea fiind acordate pietonilor pentru abaterile comise.

Polițiștii vă recomandă:

– Pentru siguranța dumneavoastră, în calitate de pieton, circulați pe trotuar și traversați strada doar prin locuri speciale amenajate, cum ar fi trecerile de pietoni sau intersecții, respectând semaforul (culoarea verde) sau semnalul agentului de circulație!

– Asigurați-vă întotdeauna că puteți traversa în siguranță, oprindu-vă și uitându-vă în ambele direcții înainte de a începe traversarea, chiar și pe trecerea semaforizată!

Polițiștii continuă acțiunile zilnice pentru menținerea unui climat de siguranță rutieră și pentru sancționarea celor care încalcă prevederile legale.

Exit mobile version