Politica

La unele proiecte din PNRR se renunță definitiv, altele doar se suspendă, anunță Dragoș Pîslaru

Ministrul Proiectelor Europene a anunțat joi sistări și suspendări de proiecte prin PNRR, motivul fiind criza bugetară și nevoia statului de a face economii.”Pe un PNRR care avea o valoare totală de 28,5 miliarde de euro s-au pus contracte de finanțare de 47,4 miliarde de euro. Prin acest mecansim, România a încercat să acopere foarte multe proiecte benefice, dar cumva peste capacitatea, posibilitățile de finanțare pe care România le-a avut. Să ne gândim că vrem să pregătim o masă de prânz și ne apucăm să gătim în același timp 10 feluri de mâncare. Nu terminăm niciunul și problema e că rămânem nemâncați”, a spus Pîslaru la finalul ședinței de Guvern, unde OUG pentru instituirea unor măsuri în domeniul gestionării investițiilor finanțate din PNRR și din fonduri publice naționale a fost supusă primei lecturi.
El a mai precizat că, în situația de acum, România a încheiat aceste contracte de finanțare pentru foarte multe proiecte, iar acum avem o problemă, pentru că mai avem un an de zile pentru a stabili care sunt fezabile.
“OUG spune clar că, la proiectele pentru care nu avem încă ordin de începere a lucrărilor, care pică din PNRR, e firesc că trebuie să renunțăm la ele. Trebuie să ne concentrăm resursele pe proiectele care sunt mai avansate. Cele cu progres fizic între 0 și 30% sunt într-un stadiu incipient și au riscuri majoare să nu mai poată fi finalizate și avem problema de contrângeri bugetare. Ar urma să fie suspendate. Nu se renunță la ele, dar se suspendă”, a continuat ministrul.
De asemenea, proiectele peste 30% stadiu de execuție vor fi finalizate și se vor căuta surse alternative de finanțare, a dat asigurări Dragoș Pîslaru.
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, prezent la aceeași conferință de presă, a fost întrebat de câte proiecte cu stadiu de implementare între 0 și 30% este vorba, afirmând că sunt 1.385.
“Nu este nimic altceva decât un lucru care să ne permită, în sfârșit, să vedem rezultate concrete ale acestor investiții, urmând ca celelalte studii de fezabilitate sau proiecte tehnice pentru cele care n-au început lucrări sau proiecte, care sunt într-un stadiu incipient, să poată să fie, poate, ulterior, continuate pe alte surse de finanțare, coeziune și, evident, fazare pentru programarea viitoare pe fonduri europene. Deci, nu se pune problema că vor fi complet abandonate, ci este doar faptul că, în constrângerile pe care le avem acum, este important să ne facem ordine și să ne concentrăm pe cele care se pot implementa imediat”, a declarat Pîslaru.

Pîslaru a declarat că, la capitolul autostrăzi finanțate prin PNRR, vor înceta “acele suspendări temporare de lucrări din cauza problemelor de lichidități”, urmând ca banii necesari să fie alocați printr-o înțelegere cu Ministerul Transporturilor.
“A7 stă foarte bine și nu există motive de îngrijorare suplimentare. Restul segmentelor, scoase din PNRR, am propus prin programul SAFE (…) să fie luate în calcul. Așteptăm răspunsul Comisiei Europene, iar pe programul de transport, prin coeziune, încercăm să acoperim restul investițiilor pe feroviar și transport rutier”, a spus Dragoș Pîslaru.
Cseke Attila a completat prin a spune că “nu se oprește PNRR-ul, nu se oprește finanțarea investițiilor care sunt în curs de derulare”.
“Unde antreprenorul este pe șantier, indiferent de gradul de execuție, nu se oprește finanțarea și nu sunt scoase din PNRR. Discutăm despre investiții sau despre obiective, care, astăzi, ori nu au contract de finanțare de la ministerul care derulează acel program, în speță, putem spune Ministerul Dezvoltării, fie au contract de finanțare, dar, în urma licitației, ori încă n-au parcurs procedura de licitație sau au parcurs procedura de licitație primările, dar nu au contract de execuție de lucrări sau nu au ordin de începere a lucrărilor. Vorbim despre investiții la care nu a început pe teren construcția, reabilitarea investiției respective, deci gradul de execuție a acestei investiții este zero, nu s-a decontat niciun euro din PNRR pe partea de construcții. Și atunci, la Ministerul Dezvoltării, care gestionează cele mai multe contracte de investiții pe PNRR, din PNRR-ul României, sunt, astăzi, 6.055 de contracte. Din acestea, 5.282 de contracte, reprezentând 87% din totalul investițiilor pe PNRR, pe Ministerul Dezvoltării, sunt deja începute – sunt pe șantier antreprenorii -, se lucrează în aceste 5.282 de contracte, obiectivele de investiții se construiesc, se reabilitează”, a spus Cseke.
Toate aceste investiții merg mai departe, pentru au finanțare în continuare în PNRR, iar un număr de 773 de contracte, care reprezintă 13% din acest portofoliu, în care nu s-a început investiția, nu s-a decontat niciun euro pe partea de construcții, ele nu vor mai fi finanțate, având în vedere perioada rămasă, care este de un an de zile, și procedurile de achiziție publică, în multe cazuri, care trebuie derulate, a continuat ministrul Dezvoltării.
Legat de investițiile la programul “Anghel Saligny” și Compania Națională de Investiții, prevăzute în OUG, ministrul a precizat că la cel dintâi totalul programului este de 66 de miliarde de lei și aprobate sunt 5.758 de obiective de investiții, din care sunt contractate 4.375, în valoare de 52 de miliarde de lei. 
“Anul acesta, până la sfârșitul acestui an, nu va exista posibilitatea încheierii de noi contracte, exact pentru a putea asigura finanțarea în principal prioritar pe investițiile de pe PNRR. Anul viitor, respectiv în toamna acestui an, vom lucra la un sistem care să dea o predictibilitate precisă, completă, tuturor unităților administrativ-teritoriale care au investiții pe “Anghel Saligny”, ceea ce va însemna următorul lucru: în 2026, în 2027 și în 2028, fiecare UAT va cunoaște exact, pe investiția propriu-zisă, câți bani sunt alocați de la bugetul de stat și când se poate finaliza investiția respectivă. Înseamnă predictibilitate pentru primărie, ca beneficiar, înseamnă predictibilitate pentru antreprenorul care execută lucrarea”, a completat Cseke Attila.