Eveniment

Anchetă în urma decesului copilei mușcată de câine

Poliția a deschis o anchetă în urma tragediei din comuna Vânători: o copilă de un an și 8 luni a decedat la spital, după ce a fost mușcată de câinele familiei. În ciuda eforturilor medicilor, nu s-a putut face nimic pentru a-i fi salvată viața.

Conform anchetei, câinele ar fi fost legat, iar fetița ar fi ajuns în preajma animalului, într-un moment în care a rămas nesupravegheată și a fost atacată. În urma anchetei, câinele a fost ridicat de autorități.

„Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinți a fost sesizat, prin S.N.U.A.U. 112, despre faptul că, în localitatea Vânători, o minoră a fost mușcată de câinele familiei.

Din cercetările efectuate la fața locului de către o echipă mixtă formată din polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, Biroului pentru Protecția Animalelor și Secției de Poliției Rurală Cujmir, s-a stabilit faptul că minora, în vârstă de 1 an și 8 luni, în timp ce se afla în locuința din comuna Vânători, împreună cu mama sa, din cauze ce vor fi stabilite pe parcursul cercetărilor, ar fi ieșit în curtea imobilului și ar fi mers în zona unde era legat patrupedul, moment în care a fost mușcată de către acesta, fiindu-i provocate leziuni la nivelul feței și corpului.

Minora a fost transportată cu ambulanța la Spitalul Județean de Urgentă Drobeta Turnu Severin, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

În urma aspectelor constatate, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Ulterior, la ora 16.10, a fost constatat decesul minorei, astfel, fiind schimbată încadrarea juridică a faptei din infracțiunea de vătămare corporală din culpă în infracțiunea de ucidere din culpă.

Exemplarul canin, metis de rasă comună, a fost ridicat de către serviciul de ecarisaj în vederea izolării, carantinării și a efectuării procedurilor specifice de monitorizare.”, transmite IPJ Mehedinți.