
Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat vineri, într-o conferință de presă, că a cerut tuturor instituțiilor publice informații noi despre motivele anulării alegerilor prezidențiale și a primit un răspuns de la Ministerul Public.”Am semnat, împreună cu domnul Diaconescu (consilier prezidențial – n.r.) o solicitare către toate instituțiile să ne informeze cu privire la datele suplimentare pe care le au, dacă între timp au venit alte chestiuni. Înțeleg că până acum a venit doar o înștiințare de la Ministerul Public că sunt anumite dosare în lucru, dar fără să intrăm în această speță, așteptăm și celelalte informații. Dacă vor fi elemente de natură publică, nu văd de ce nu le-am face publice”, a spus Bolojan, întrebat dacă a cerut date în plus despre motivele care au stat la baza anulării alegerilor prezidențiale din 2024.
Președintele interimar a mai adăugat că anularea alegerilor s-a făcut într-un cadru constituțional și s-a făcut pe baza datelor care au venit din CSAT.
“Acest lucru este un fapt împlinit, pentru că toate deciziile Curții trebuie respectate și să vedem cum organizăm alegerile prezidențiale viitoare, ca astfel de situații să nu mai apară”, a continuat acesta.
Ilie Bolojan a povestit că, “atunci când ai imunitate scăzută, ca organism, ești vulnerabil la viruși și cred că și democrația noastră are o imunitate scăzută, care este generată de lipsa de încredere în instituții, de prestația lumii politice, de ceea ce am livrat în acești ani și este potențată de tot ce înseamnă online”.
“Orice dezinformare care este nelalocul ei are efecte dezastruoase”, a completat președintele interimar al României.