
Premierul Ciolacu consideră oportună convocarea CSAT, cu acordul președintelui interimar, pe tema dovezilor privind anularea alegerilor prezidențiale, în urma discursulului vicepreședintelui SUA, J. D. Vance, la Conferința de la München.De altfel, Marcel Ciolacu urmează să se întâlnească marți, la Palatul Victoria, cu ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu, pe tema evoluțiilor internaționale, au precizat surse politice pentru News.ro. Premierul urmează să aibă o întâlnire cu ministrul de Externe, după evoluțiile din plan internațional.
Vicepreședintele american J.D. Vance a spus vineri că anularea alegerilor din România a fost luată ‘pe baza unor suspiciuni șubrede ale unei agenții de informații’ și în urma unor presiuni externe.
‘Am fost uimit când un fost membru al Comisiei Europene a spus că i-a plăcut faptul că guvernul României a anulat alegerile. Dacă acest lucru se întâmplă, atunci probabil că se va întâmpla și în Germania, este ceva șocant pentru urechea americană (…) Când vedem instanțele europene anulând alegeri și oficiali spunând că le vor anula pe altele, trebuie să ne întrebăm dacă trăim în standardele noastre înalte ale democrației (…) De fapt, trebuie să facem mai mult decât să vorbim despre valori democratice, trebuie să trăim respectându-le’, a indicat vicepreședintele SUA într-un discurs susținut la Conferința de Securitate de la Munchen, relatează agențiile Reuters, DPA și AFP, citate de Agerpres.
Decizia anulării alegerilor din România a fost luată ‘pe baza unor suspiciuni șubrede ale unei agenții de informații’ și în urma ‘unei enorme presiuni din partea vecinilor continentali’, a remarcat vicepreședintele SUA.
“Dacă democrația voastră poate fi distrusă cu câteva sute de mii de dolari plătiți de o țară străină pentru publicitate pe internet, atunci înseamnă că ea nu este foarte puternică’, a adăugat J.D. Vance, adresându-se ‘prietenilor europeni”.
El nu a precizat numele fostului comisar european la care s-a referit, dar acesta pare a fi Thierry Breton, care, într-un interviu acordat luna trecută postului BFMTV/RMC, a sugerat posibilitatea anulării alegerilor din Germania, după modelul României în urma acuzațiilor de influențare a procesului electoral prin rețeaua de socializare TikTok la alegerile prezidențiale din noiembrie.
“Să ne păstrăm sângele rece și să impunem aplicarea legilor noastre atunci când acestea riscă să fie eludate (…) Am făcut-o în România și va trebui evident să o facem și în Germania dacă este necesar”, a spus fostul comisar european în acel interviu.