Eveniment

Localnici din Strehaia, chemați la audieri prin WhatsApp de un presupus procuror

Un bărbat din Strehaia este cercetat de polițiști după ce s-ar fi prezentat, în mod fals, drept procuror sau ofițer de cercetare penală și ar fi contactat telefonic mai multe persoane din localitate, pe care le-ar fi invitat la audieri. Mesajele ar fi fost transmise inclusiv prin aplicația WhatsApp.

Persoanele vizate s-au prezentat la sediul poliției, însă verificările au arătat că acestea nu figurau în niciun dosar și că invitațiile telefonice nu proveneau din partea organelor judiciare.

În urma cercetărilor, suspectul a fost reținut, iar pe numele său a fost deschis un dosar penal. Anchetatorii continuă investigațiile pentru a stabili împrejurările în care a acționat și care a fost scopul acestei acțiuni.

Bărbatul de 42 de ani, din orașul Strehaia, cercetat pentru uzurparea de calități oficiale, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, după ce s-a prezentat drept polițist și a întocmit mandate de aducere la audieri, false. Individul ar primit o citație de la DIICOT, pe care, ulterior, a falsificat-o (folosind numele unui polițist) și i-a trimis-o unei femei din județul Ilfov, cu familia căreia bărbatul se afla în conflict. Mai mult: bărbatul a contactat-o și telefonic pe victimă, folosind numele agentului de poliție.