Din oras

Locuințe sau teren, atribuite gratuit tinerilor din Severin

Primăria Municipiului Drobeta-Turnu Severin informează persoanele interesate că 15 octombrie 2026 este termenul-limită pentru depunerea sau completarea dosarelor pentru două programe destinate tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani:

Locuințe pentru tinerii care provin din grupuri/comunități vulnerabile – până la această dată pot fi depuse dosarele și completate solicitările cu documentele necesare.

Atribuirea gratuită, la cerere, a unor suprafețe de teren aflate în domeniul privat al municipiului, pentru construirea unei locuințe proprietate personală, în conformitate cu prevederile Legii nr. 15/2003.

Termen-limită: 15 octombrie 2026

Documentele depuse după această dată nu vor mai fi luate în considerare de comisiile de analiză.

Îi încurajăm pe cei interesați să verifice din timp situația dosarului și, dacă este cazul, să îl completeze până la termenul stabilit.