Politica

Nicușor Dan: Românii vor să vadă rezultate și să știe că personalul MAI lucrează permanent pentru ei

Președintele Nicușor Dan a transmis joi, cu ocazia zilei Ministerului Afacerilor Interne, un mesaj prin care felicită instituția, dar și cere de la ea mai multă implicare.
Nicușor Dan a transmis “întreaga apreciere profesioniștilor din Ministerul Afacerilor Interne și instituțiile din subordinea sa și încurajez stabilirea unor standarde înalte de performanță, pentru a răspunde cu rapiditate și eficiență la provocările de securitate tot mai complexe”.
“Efortul de adaptare și dezvoltare instituțională a Ministerului Afacerilor Interne trebuie să continue, având în centru nevoile și așteptările cetățeanului. Doar astfel vom reuși să creștem încrederea cetățenilor în instituții și să consolidăm un parteneriat solid și reciproc benefic între stat și cetățean. Într-un context în care pericolele și formele de infracționalitate și criminalitate se multiplică și se diversifică, inclusiv la nivel global, românii vor să vadă rezultate și să știe că personalul Ministerului Afacerilor Interne lucrează în permanență în slujba siguranței lor.Combaterea violenței domestice și a abuzurilor împotriva femeilor trebuie să rămână printre liniile mari de acțiune, la fel și lupta împotriva consumului de droguri, un flagel cu efecte dezastruoase asupra adolescenților și tinerilor din România”, a spus Nicușor Dan în mesajul  prezentat de către Sorin Cîrstea, consilier de stat la Departamentul Securității Naționale – secretarul CSAT.
Președintele a mai punctat că prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri reprezintă o prioritate la nivel mondial, pentru că avem obligația să contracarăm această amenințare cu potențial destabilizator mare, având în vedere asocierea sa cu violența, corupția, infiltrarea în economia legală și interconexiunile la nivel internațional.
“De aceea, împreună – stat, instituții, societate și cetățeni – trebuie să colaborăm mai bine și să facem mai mult pentru binele nostru comun și pentru siguranța cetățenilor noștri. Este esențial ca educația și prevenția să fie direcții prioritare de efort la nivel național și fiecare dintre noi poate și trebuie să participe la realizarea acestor obiective de interes comun”, potrivit mesajului.
Nicușor Dan afirmă că una dintre reușitele majore ale Ministerului Afacerilor Interne din ultimii ani este contribuția esențială la aderarea României la spațiul Schengen.
“Dobândirea acestui statut, care generează avantaje importante țării noastre și cetățenilor, a necesitat progrese semnificative în combaterea migrației ilegale și a traficului de persoane. Ministerul Afacerilor Interne a făcut dovada îndeplinirii cu succes a acestor exigențe, precum și a celorlalte condiționări, în contextul în care asigurarea securității frontierei estice a NATO și a Uniunii Europene este o misiune dificilă și complexă”, a completat președintele.