
Un incendiu puternic a izbucnit la o casă din Drobeta Turnu Severin. Incidentul s-a produs pe Calea Târgu Jiului. Inițial, flăcările au pornit la acoperiș, după care s-au extins, cu repeziciune, la camerele de locuit (fiind afectate 3 camere).
La fața locului, intervin echipe mixte ale ISU Drobeta (3 autospeciale de stingere, cu apă și spumă, o autospecială de lucru la înălțime și un SMURD). Nu sunt victime. Imobilul se încălzește cu centrală pe lemne. Pagubele materiale sunt însemnate. Nu este prima dată când imobilul ia foc. În trecut, a mai fost înregistrat un incendiu la această casă.
În casă, locuia o familie formată din patru persoane.