PNL solicită PSD să-și asume rezolvarea crizei politice în care a băgat țara prin înaintarea unei propuneri concrete de prim-ministru, din rândurile propriilor membri.
Printr-un comunicat de presă transmis marți, liberalii spun că, în condițiile în care PSD nu e capabil să ofere o astfel de variantă, să-și recunoască public incapacitatea de a conduce țara și să ofere spațiul necesar pentru formarea unui guvern democratic, pro-euroatlantic, fără participare PSD.
“Reamintim românilor că au trecut două săptămâni de la votarea moțiunii de cenzură inițiată de PSD, iar România este ținută într-o stare de incertitudine politică din cauza lipsei totale de responsabilitate a lui Sorin Grindeanu și a celorlalți lideri ai partidului. PSD a provocat actuala criză politică, dar refuză să își asume consecințele propriului demers. De două săptămâni, cetățenii asistă la spectacolul pesedist al fugii de răspundere, al manipulărilor și al ezitărilor. Constatăm că PSD a tratat consultările cu președintele României într-o manieră superficială, complet neserioasă, ignorând obligația morală și logică de a avansa un nume concret și o cale parlamentară pentru a forma viitorul guvern”, spun liberalii.
Ei mai transmit că, în urmă cu un an de zile, PNL și-a asumat clar, atât public, cât și în consultările cu președintele României, propunerea unui premier liberal – pe Ilie Bolojan.”Atragem atenția PSD că regula democratică e simplă: atunci când înlături o soluție existentă, tu trebuie să fii următoarea soluție. Nu este vina Partidului Național Liberal sau a premierului Ilie Bolojan că PSD e incapabil, după două săptămâni, să-și asume guvernarea și să prezinte o formulă concretă de ieșire din criză. În același timp, considerăm că ascunderea PSD în spatele ideii unui premier tehnocrat reprezintă o tentativă de evitare a răspunderii politice a guvernării. România traversează o perioadă complicată și vor fi necesare noi decizii ferme pentru reducerea deficitului bugetar, eliminarea risipei, limitarea împrumuturilor externe și consolidarea economiei naționale. Un premier tehnocrat nu va avea forța politică necesară pentru a promova măsuri dificile, uneori impopulare”, se mai arată în comunicat.
Mai mult, PNL susține că un premier tehnocrat, cu participarea PSD la guvernare, riscă să devină doar un “paravan pentru o guvernare PSD pro-privilegii și anti-reforme”.
