Eveniment

Rupt de beat a intrat cu mașina într-o clădire și a lovit patru femei

Poliția orașului Strehaia a fost sesizată cu privire la faptul că, pe raza localității Broșteni, a avut loc un accident rutier soldat cu victime. În urma verificărilor efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit că un bărbat de 46 de ani a condus un autoturism pe strada Abatorului, din satul Broșteni, iar la un moment dat, ar fi pierdut controlul direcției de mers și a intrat într-o clădire, unde ar fi lovit 4 femei cu vârste cuprinse între 36 și 56 de ani, care au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

În urma testării cu aparatul alcooltest a conducătorului auto, a rezultat o valoare de 1,29mg/l alcool în aerul expirat, fiind condus la Spitalul municipal Motru pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

La data de 6 aprilie, conducătorul auto a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în arestul I.P.J. Mehedinți, iar ieri, 7 aprilie a fost prezentat Judecătoriei Strehaia cu propunerea corespunzătoare, fiind dispusă de magistrați măsura arestării preventive pentru 30 de zile.